Privirea amara din lanul de grau...

Am in fata un lan auriu de grau...si ma gandesc la fostele iubiri neimpartasite.Soarele-si revarsa caldura asupra intinderii din fata mea precum se revarsa apele la inundatie...
Si stau si ma uit ca proasta la auriul asta de peste tot de parca ar fi o fotografie veche.Nici sa-mi misc ochii nu pot...
Cu ochi tristi, amari si tristi, imi privesc blugii rupti in genunchi...tenesii nu-mi mai sunt plini de praf, sunt colorati acum. Cerul imi zambeste, eu ii intorc zambetul cu cea mai senina privire de care am fost in stare, si m-am gandit ca daca as fi avut o melodie pe fundal, ar fi putut fi o scena dintr-un film bun.
...Un film despre libertate, iubiri pierdute, ochi caprui amari, un lan de grau, apus si tenesi verzi.

Azi m-am ciocnit de Toamna in pauza de tigare!

In pauza de tigara a vartejului vietii m-am ciocnit de Toamna.Facusem o pauza de la realitate si imi lasam sufletul "sa alerge la mare...sa se spele de noroi".
Si nu era deloc vreo fecioara timida,ci o doamna voluptoasa colorata in aramiu ce ma privea cu aroganta printre faldurile rochiei sale din frunze moarte.

Pana acum m-am lasat pacalita de caldura amiezii amintind de zilele de vara, dupa care tanjesc acum, in fiecare dimineata, dupa fiecare cafea, dupa fiecare tigare...
Din padurea pe care pusese stapanire ma privea cu ochi sticlosi, in care se vedea o urma de cer alburiu...
Imaginea ei m-a lovit precum un trasnet, pur si simplu nu voiam sa cred ca nu mai e vara. Poate de aia mi s-a aratat, poate pentru ca vrea sa demonstreze ca si ea are zile calde, in afara de ploi reci si multa melancolie.