Ha!

Intotdeauna am avut impresia ca nu sunt ca ceilalti...nu stiu cum sau de ce am simtit asta.De ceva timp am inceput sa simt din nou...
Pare ca nimeni nu ia in seama frumusetea adevarata.A naturii!
Daa...stiu! Am schimbat subiectul...:-<
Pai am incercat sa ma cunosc...si am ajuns la concluzia ca mai bine te apuci sa cunosti pe altcineva decat pe tine.
Sau poate sunt eu mai complicata.Cine nu e?!
Anyway...din toata cunoasterea asta am ramas cu amintirea calatoriei in capul meu...Era un labirint.Si o camera imensa in care erau carti, o chitara si poze, multe poze.Si alte milioane de lucruri de care nu-mi mai amintesc.Apoi era biblioteca.Cea mai mare pe care am vazut-o vreodata.Cuprindea toooate amintirile mele.Da, am memorie buna:).
Labirintul era de fapt o gradina cu alei din piatra alba.Alergam desculta pe pietre si simteam in nari mirosul copilariei...
Cateodata imi e dor de copilarie...Era totul atat de simplu...
Cand esti copil e atat de simplu,incat devine firesc, sa fi prietenos, solidar si toate astea!
:)