Zambet fals si frunze moarte...

In vartejul asta de oameni, sentimente si gri, toti se asteapta de la mine sa fac ceva ce ei vor neaparat,ori eu nu pot.Nu pot si nici nu vreau sa ma incadrez in tiparele celorlalti.Dar uneori as vrea sa pot si nu pot.

Si ma simt rau, mai rau decat m-am simtit vreodata.Si EI ma tin departe de tine, de caldura si siguranta ta. Ma simt singura si straina.

Tot timpul am impresia ca zambetul meu e fals.Obisnuiam sa le dau oamenilor ce vor, sa le creez o imagine falsa despre mine de teama sa nu-i dezamagesc.Inca ma zbat sa scap de masca asta...o dau jos incet, incet, dar sunt plina de sange...
Inca invat  "sa-mi spun mie DA si altora NU".
Si singura alinare ar fi parfumul tau de toamna...Dar si tu m-ai respins.Ce mi-a mai ramas? Nici macar sa alerg in ploaie nu mai pot...

"Cine sunt, cine esti?Oare ma mai iubesti...?"


Verdele se transforma in aramiu, da nu are nimic, pentru ca noi putem inca sa mai iubim, nu-i asa? Nu-i asa?! Spune-mi! Nu-i asa?! (o lacrima timida imi rasare pe obraz precum soarele intr-o dimineata de iarna)

...si toamna se naste-n ochii mei...