Mă iubeai pe plaja visului nostru.Şi acum merg deseori acolo.La mormantul iubirii noastre, aşa îi spun.Hahahah! E îngropată acolo, în abisul albastru.
Câteodată mă recunoaşte şi se preschimbă-ntr-un val, atingându-mi tălpile...
Atunci eu prind raze moi de soare, le închid în globurile lacrimilor şi le arunc pe ţarm...las în urma comori. Aşa...ca să ştie. Să ştie că mai trec pe acolo uneori.
E puţin diferită plaja noastră acum.E puţin, doar puţin, mai tristă, nisipul e mai rece şi zgomotul valurilor e mai deprimant.Sau poate doar am eu impresia.
Parcă înainte purpuriul soarelui la apus nu era aşa dureros de frumos, sau poate te aveam pe tine şi pălea...
Şi niciun pescăruş nu se mai opreşte din zbor pe barca noastră...
Poate că ştiu că a murit, poate le-au spus valurile, poate bărcuţa..
Poate lacrimile mele cu miez de soare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu