Sunt inca atat de legata de tragedia asta care mi se intampla zi de zi. Parfumul ei de murire se simte atat de pregnant pe pielea mea. Tragedia mea se up-dateaza zilnic. Azi mi-a reprosat, de exemplu, ca nu sunt fericita. CA NU ZAMBESC! Cum as putea sa zambesc mereu cand oasele mele sunt cenusa, si ma dor in vant?... Cum as putea sa-mi fortez astfel muschii fetei?, chipul meu s-ar dezintegra, din motive de tradare... Pentru care un milion de motive absente sa zambesc? Pentru ce sa fiu oarba iar? M-am ascuns si mai adanc in mine acum, sper sa nu ma gaseasca. Sper sa nu caute. Cum sa sper sa nu? Iarasi refrenul ala obsedant care se auzea pe strazi cand m-am nascut..."Sa pleci mereu de unde e bine,....Doar raul sa se lege vesnic de tine!" .Mi-e frica ziua. Razele de lumina sapa in mine ganduri si mai negre, umbre si mai mari, strigate mai puternice. Ma doare, ma doare, ma doare, ma doare, ma doare...