Fâşie de soare.

Când am intrat în cameră am gasit-o pe Amelié pe pat, într-o după-amiază prăfuită de primăvară târzie. Avea draperiile trase, doar câteva dungi de soare puteau pătrunde în cameră şi se lungeau peste ea. Purta o rochiţă albă şi multa lene. Nu asculta nici muzică, i se părea grea, materială şi sufocantă. Ţinea ochii închişi şi genele-i lungi făceau umbre pe peretele pictat. Mai avea un pic şi intra în comă de vise, murmurând în răstimpuri: "Mai...,păcat...,cel dintâi..."