Cineva zicea odată că pozele cele mai bune sunt acelea care îţi dau impresia că au oprit timpul in loc.
Acum ţin în mână o astfel de poză alb-negru, o poză cu parfum de trecut şi de flori ofilite. Poza are un colţ îndoit, iar fata din poză are privirea tristă.
Părul negru îi e răvăşit, cred că din cauza vântului, pentru că e afară, pe un câmp. Are o rochiţă albă, cu bretele subţiri pe umeri şi o floare albastră cusută în dreptul inimii.
Deasupra umărului ei drept o floarea-soarelui se înalţa semeaţă spre cerul alb-gri.
Pare că fredonează ceva...
Ochii ei negri parcă-ţi injectează o doză din tristeţea şi melancolia ei.
Am dat peste ea în catastiful negru al Afroditei.
Era cea mai tristă poză de acolo...fata cu cei mai negri ochi, zâmbea trist alb-negru...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu