Am intrat în casă, în casa mea, parfumul meu mă întâmpină primitor.
După-amiaza asta rece am petrecut-o la tine. Şi acum mai suntem noi din când în când, nu doar tu şi eu.
Părul îmi miroase a frig, şi paltonul la fel. Bluza miroase a parfumul meu. Le-am dat pe toate jos şi am găsit-o!
Aroma ta arogantă era pe pielea mea. Vagabonda pe bulevardele trupului meu cu siguranţa sa dobândită în luni şi luni de experimente, mai ceva ca-n totdeauna. Nici măcar cafeaua amară n-o îndepărtează, ea rămâne aici, în jurul meu până dimineaţă, ca să-mi dea impresia că ai dormit cu mine.
Dar degeaba, puful păpădiei noastre nu mai e un glob perfect în care ne închideam sufletele, puful s-a spulberat.
E şi păcat...
P.S. Jumătatea mea de păpădie am păstrat-o într-o cutie, iar pe tine-n gând, alături de-un zâmbet.
Puf de papadie si raza de soare. :)
RăspundețiȘtergere