Beautiful stranger

A privit-o doar 10 minute, cât a coborât să plătească benzina, dar n-a fost nevoie de mai mult ca să-l fascineze.

Hainele ei miroseau a pericol de la o poştă, iar expresia din privirea ei era o provocare. Părul lung, care flutura uşor în urma ei răspândea libertate. Ea era detaşarea în persoană. Învăţase câte puţin de la fiecare şi acum era deasupra tuturor. Nimic nu părea s-o atingă şi avea o filozofie de viaţă atât de simplista. Era extrem de complexă, tocmai de aia se regăsea în simplitate. Uneori era foarte dură cu ea însăşi, îşi diseca sufletul, îi studia mecanismele, apoi acţiona în cunoştinţă de cauză. Niciodată nu asculta zvonurile. Nici măcar ştirile radio. Îşi iubea viaţa şi o trăia în afara limitelor normalului. Era o singuratică şi o nonconformistă. Cu toate astea îşi aduna prietenii des. Vorbea mult la telefon. Îşi schimba des stările şi visa mult. Nu-i scăpa niciun detaliu şi analiza oamenii din jurul ei cu o precizie obsesivă. Avea certitudinile ei, care se dovedeau foarte rar greşite.

L-a ţintuit locului c-o privire hotărâtă, oţelită. Mai puternică chiar şi decât voinţa lui. A plecat în grabă spre vest. Şi-a revenit după câteva minute, torturat de gândul că n-o s-o mai vadă niciodată.

O mână cu o mânecă de tatuaje fanteziste schimba vitezele, iar maşina alerga pe şoseaua cu 2 benzi ca fulgerul. Aceeaşi mână mai ducea din când în când la gură un biscuite în formă de stea.

În spatele ochilor închişi

Ce se întâmplă în spatele ochilor închişi, sigilaţi de pleoape reci şi pământi?

Universul e infinit şi acolo, dar lumile se înmulţesc peste măsură şi se împletesc, însorite şi întuncate, formând un contrast ţipător şi dureros pentru ochiul uman.

Acolo orice înseamnă altceva, totul e un capriciu al minţilor slabe şi bolnave. Pereţii sunt vopsiţi cu iluzii, iar zidurile nu se mai sfârşesc. E locul în care niciodată nu ajungi la timp ca să prinzi vreo corabie în port.Locul în care un clipit e un semn de viaţă, locul în care eroii nu există, dacă nu le joci tu rolul. E locul în care nu simţi nicio durere, locul în care contează doar propria ta persoană. E locul în care nervii învaţă să zboare, şi te părăsesc, iar mintea ţi se fragmentează.

E locul în care nu-ţi spune nimeni de ce ai venit şi de ce vei pleca. E locul pe care trebuie să-l modelezi, să-l faci să-ţi semene, altfel te va trimite înapoi într-o cutie de carton.

Past.

De ce nu ne iubim sub perdelele alea albe ce cad grele până-n podea? Hai să ne ascundem acolo, să nu ne găsească nici certurile, nici gelozia, nici toată lumea.
Îţi vei odihni privirea-n ochii mei, o să-i transform într-un divan, şi o să-ţi mângâi  încheieturile cu suflul respiraţiei, ca sângele să nu-ţi mai alerge prin vene, iar tu să nu mai porţi război cu mine însuţi.
.........................................................................................................................................................................

Poate, cândva, scopul lui voi fi eu.

....................................................................

Încep să cred în jumătatea mea îngerească. Aici, pe pământ, dragostea nu mai poate fi trăită, a cunoscut împlinirea şi s-a retras, egoistă, în fiecare din noi.