Înăuntrul

(...) Poate că detaşarea cu care mă chinui singură, cu care îmi storc psihicul ăsta, e dovada infailibilă a faptului că ştiu dinainte că o să am mult de suferit, că o să fiu un om atât de şubred pe dinăuntru, abrutizat sentimental. Şi mă omoară, îmi toacă nervii oamenii ăştia din jur. De ce nu mă lasă să-mi văd eu de treburile mele, să trăiesc în lumea mea, singură, şi aşa duc o existenţă armonioasă cu mine însămi, cu toate că uneori sunt brutală peste poate cu sinea mea. Şi e perfect să fiu doar eu cu mine, să-mi ronţăi sufletul ca pe un biscuit. Am un moment violent înauntrul meu acum. Lacrimile mă dor, dar nu se nasc, şi nervii-mi sunt întinşi la maximum, şi mă dor nenorocitele astea de oase vechi de naiba ştie câte vieţi. (...)