Un fir de iarba,un alt fir de iarba...

Ma uit in oglinda si nu ma mai recunosc. Unde e fetita aia timida si fara incredere in ea? Unde e fetita care nu zicea nimic, dar gandea cat 10?
Acuma vad o fata cu zambet larg si cu parul ciufulit si muuult mai scurt. Acum vad o fata care zambeste, plange, rade, vorbeste fara sa-i pese de altii.
Acum vad o fata care ironizeaza (@@ @@@@@@@) mult.
Acum vad o fata cu sclipiri vii in ochi, o fata in colanti albastrii intr-o camera dezordonata. Acum vad o fata care scrie mereu in caietul ala al ei mare vise si trairi. Sentimente si frustrari. Acum vad o fata care moare dupa carti, isi propune sa fie una din persoanele alea "mari" pe care le admira. Aceeasi fata apreciaza oamenii cu adevarat "mari" si invata de la ei.
Vad o fata care vrea o lume mai buna.
Vad o fata care apreciaza, dar care nu arata asta prea des, vad o fata orgolioasa si visatoare, vad un poet, un pictor, un cantaret.
Vad fiecare "om mare" in ea.Toti si-au lasat amprenta asupra ei mai mult sau mai putin.
Vad o fata care nu uita sa zambeasca, care vede o minune in fiecare rasarit,fiacare apus, fiecare frunza cazuta pe jos, fiecare raza de soare.
Vad o fata care crede ca viata e prea scurta pentru a incerca tot ce-ti poate ea oferi, ca oamenii sunt prea mici si prea rai ca sa se poata bucura.
Vad o fata care vrea sa explodeze, sa arate tot ce are ea mai bun, dar nu poate. Si mereu incearca, si mereu cade, mereu se loveste, uneori plange.
Se intreaba cu ce a gresit de e tratata asa, devine o obsesie cateodata. Ar gasi raspunsuri in ignoranta unora, dar nu vrea sa caute, pentru ca ar gasi o lume gri, care ar descuraja-o. Iar ea nu vrea sa accepte ca ce face e in zadar.
Nu vrea sa fie ca ceilalti, pentru ca stie ca nu poate, ea e altfel, e diferita. Si nici macar nu incearca sa ascunda asta.Daca s-a impacat cu ea insasi si ceilalti o s-o faca.
Mai devreme sau mai tarziu.
Pana atunci o sa zambeasca, o sa simta, o sa rada, o sa planga, o sa vorbeasca fara sa-i pese de ceilalti.

Un fior ne străbate...

Ea: Ce-o să rămână în urmă?
El: Scrum, vreun fior uitat intr-un sertar. O,stai! Am uitat,n-ai sertare. Oricum, uitat pe undeva...

Ea:Şii..mai ce...?

El:Şi amprente pe balustrada strâmbă de fier şi aşternuturi răvăşite...

Ea:Şi...sentimente? Nimic de zis?

El: Nu fi naivă.Alea s-au pierdut de mult pe drum.
Ea: Şi totuşi nu-i nimic de spus? Ceva, orice! 
El (uitându-se la ceas): E târziu!...


Apoi a început ploaia, care a topit uşor-uşor, imaterialele ei gânduri...
-Când am devenit insensibilă la zâmbete?


Şi a rătăcit o grămadă pe strazile umede.Cerul alburiu cernea peste oraş o ploaie lipicioasă, seacă şi rece.
Poate îţi aduci aminte ziua mohorâtă in care a trecut pe lângă tine.Ai văzut doi ochi întunecaţi sub o gluga albastră.Ai văzut doar buzele pale şi moi (şi fără să vrei ai simţit nevoia să le atingi,să te convingi de moliciunea lor), un nas rotund şi, in ansamblu, o faţă comună, şi totuşi parcă sfredelul ochilor ei te urmăreşte şi peste câteva zile bune, şi parcă părul castaniu îţi aduce aminte de...acel ceva al tău, al fiecăruia, a cărei evocare îţi aduce un strop amar în gând şi un gol in stomac, urmate de o tristeţe ştearsă, dar oricum tristeţe.

Ai văzut toate astea şi totuşi n-ai văzut nimic. Suferinţa unora poate fi atât de izolată, încât numai zilele ploioase o scot la iveală în ochii după care se ascunde.

De acasă la şcoală şi de la şcoală acasă...ne-am scris numele unul lângă altul pe peretele adolescenţei.

Îmi e dor de Ea. Te întrebi cine e Ea, poate.

Ea, de fapt Ele, bine hai să zic aşa să înţelegi mai bine, Ele sunt două...ceva ce îmi lipsesc mie acum, ca o sticla de apă rece pe caniculă.

Una din ele este...fosta mea colegă de bancă, care niciodată nu a rămas atat de puţin. A fost prietena, confidenta şi cam tot ce poate fi un coleg de bancă şi poate mai mult de atât.

Cealaltă Ea e Vara. Dar asta e o altă poveste de care nu stau acum.

 Simt lipsa prietenei mele privind doar razele ameţite care mai ajung acum pe pământ.Mi-e dor de vieţile noastre alandala de dinainte şi de nasul ei puţin ascuţit, de binedispoziţia ei mereu prezentă, sau aproape mereu,de mimica feţei când se enerva, de...de toată Ea mi-e dor!

 Mi-e dor de râsul pe înfundate la orele de mate si de sâmbetele pierdute printre pernele de pe patul meu.Şi toate prostiile pe care le scriam, cântecele şi complicaţiile noastre "îngrozitoare" de adolescente, tolăneala pe caldarâmul fierbinte prin ultimele săptămâni de şcoala, cand ne uitam cu o plictiseala evidenta la oamenii care treceau pe strada, visatul cu ochii deschişi şi toate nimicurile astea  colorau într-un fel viaţa pe care o duceam atunci cu paşi târâţi de acasă la şcoală şi de la şcoală
 acasă.

N-am titlu azi...

E seară. E iarnă şi se intunecă aşa de devreme, şi e atâta de frig...
Îmi e dor de zilele în care soarele se oglindea în ochelarii mei uriaşi cu lentila spartă. Am rămas in mijlocul camerei, lângă maldărul de haine frumoase...în dreapta mea cutia metalică pentru farduri e deschisă şi conţinutul ei e împraştiat pe jos...Părul îmi e ciufulit şi rebel şi nicio perie nu-l poate îmblânzi...
Şi nu mai vreau, nu mai vreau nimic din toate astea! Vreau doar căldura corpului lui, o cămaşa calduroasă şi poate un film bun. Amuzant, neapărat.Şi cămaşa să fie lungă, neapărat.
 Apoi o să-mi las buzele să se odihnească pe fruntea lui, o să uit de hainele şi fardurile împrăştiate pe jos, pe care oricum o să le strâng mâine dimineaţă, după ce beau o cafea. 
În seara asta o să arunc totul la gunoi. În seara asta o să rup toţi colanţii şi o să arunc pantofii cu toc...
În seara asta n-am nevoie de ţigări, am sentimente.
În seara asta n-am nevoie de pătură, am iubire.
În seara asta n-am nevoie de haine, nici măcar de cămaşa aia, o să mă îmbrac cu privirile lui.
                   

Oare voi sfărşi aşa, neavând nevoie de nimic? Ar fi sublim...


Şi dacă aş da toate dimineţile de iarnă, mărşăluind în cizme înalte pe străzi îngheţate pe o noapte în iad...? Mi-ar rămâne celelalte dimineţi...unele cu miros de iarbă, unele cu miros de soare si altele cu miros de ţigări şi castane...(asta dacă miros în vreun fel castanele).
Şi dacă aş da toate cântecele de dragoste pe o carte? O carte care să nu se termine niciodată, aşa...ca lista pentru Moş Crăciun, şi în lectura căreia să mă afund ori de câte ori voi tânji după linişte...Ba nu, m-am răzgândit. N-o să dau cântecele de dragoste pe cartea aia, o să dau...toate perechile de şosete pufoase pe care le am.Ăsta da sacrificiu!


Deci...facem târgul?