Vreau să-mi ies din contur şi să colind pe coline. Mă feresc de colaps. Cuvinte jignite, păreri de rău neputincioase şi unele chiar siropoase. Şi poza cu marea pe care o privesc minute-n şir şi-aştept să fie vară, şi mi-e dor de tine, dar asta-i altă poveste. Parc-aud pescăruşii, îmi urlă sângele-n vene şi waţii mi se revarsă pe piele, prin pori. Afară e prea frig şi-năuntru e prea cald. Înauntrul meu. Căldura se sparge de pupile şi devine fluturi, deci plâng fluturi. Se surpă patul cu mine şi privirile mă muşcă cu irişii lor siniştrii. Zarul coboară pe scări c-un zgomot infernal de tinichele. Măştile de ceară îmi zâmbesc ironic şi eu le urăsc puţin câte puţin, pe rând.
Oh, se stinge ţigarea, începe ploaia, aş bea o cafea.
Și mie mi-e dor de mare, iar în suflet îmi arde dorința să o revăd anul ăsta, cu atât mai mult cu cât la mare se va afla și el...Sper numai să se îndeplinească.
RăspundețiȘtergere