Lunile se-ntind sticloase
De la un capăt la altul al anului.
Dorul se sparge pe oase
Şi mă plesnesc corzile pianului.
Muşcă regretul crunt,
Rămân, pe rând, fără vene.
Mă-ntreb cât mai ai să fi sfânt
Când lumina ta sparge întunericul din gene.
Mă uit pe geam şi văd moartea sufletului,
Care se plimbă pe-alei greoi.
Mă rog la capătul firului,
Să te-ntorci, fantasma, 'napoi.
si eu boala pianului. sunetele clapelor de pian din capul meu atunci cand totul e dureros.
RăspundețiȘtergeresi eu am*
RăspundețiȘtergereToate poeziile astea sunt scrie de tine?
RăspundețiȘtergere@Alexx :) tot ce e aici e scris de mine
RăspundețiȘtergere