Cleanin' up the closet? I don't think so...

Azi mi-a trecut prin cap să fac curat în dulap.La mine în dulap. După ce am aruncat nişte vechituri şi nişte chestii care mi se păreau dubioase, m-am aşezat în fund şi am privit în jur. Bătea vântul în dulapul meu.Era aşa de ordonat, de gri şi de banal, încât m-am speriat.

Acum aveam mult loc liber şi tot felul de necunoscuţi se înghesuiau la mine în dulap.Nu făceau nimic rău, dar mă călcau pe nervi. Îmi respirau aerul.

Aşa că i-am dat pe toţi afară şi am reaşezat cărţile în grămăjoare pe podea, şi filmele minţii stivuite pe lângă pereţi.

Am aruncat cerneală pe ziduri, am împrăştiat stilouri pe jos şi m-am simţit din nou bine.

 

O, TEMPS SUSPENDS TON VOL!

Sunt aşa un curcubeu de sentimente. În vârtejul de amintiri proaspăt răscolite plang şi râd, dar peste toate astea sufăr. Vezi tu, trecutul are şi el farmecul lui, dar dacă prezentul nu e cel puţin la fel de ok, se duce naibii tot farmecul. 

I-aş spune că-l iubesc de un milion de ori, dar ce rost ar mai avea acum? I-aş spune că l-aş strange in braţe până m-aş contopi cu el. Aşa ar rămâne o parte din el în mine şi poate aş suferi mai puţin. Dar la ce bun acum?

La ce bun? Când ochii se inchid plini de regret? La ce bun acum când nicio rază nu mai ajunge până la noi, să ne alinte aşa cum faceau înainte? 

La ce bun acum când s-a pus praful pe "te iubesc"-uri şi lacrimile s-au uscat pe obraz?

Nu mai are niciun rost, acum nu mai e timp...Aş vrea să-l pot opri, să topesc durerea asta seacă, şi vreau să strig, nu pot, şoptesc, în sfârşit :

"Temps, suspends ton vol!" 

Un fir de iarba,un alt fir de iarba...

Ma uit in oglinda si nu ma mai recunosc. Unde e fetita aia timida si fara incredere in ea? Unde e fetita care nu zicea nimic, dar gandea cat 10?
Acuma vad o fata cu zambet larg si cu parul ciufulit si muuult mai scurt. Acum vad o fata care zambeste, plange, rade, vorbeste fara sa-i pese de altii.
Acum vad o fata care ironizeaza (@@ @@@@@@@) mult.
Acum vad o fata cu sclipiri vii in ochi, o fata in colanti albastrii intr-o camera dezordonata. Acum vad o fata care scrie mereu in caietul ala al ei mare vise si trairi. Sentimente si frustrari. Acum vad o fata care moare dupa carti, isi propune sa fie una din persoanele alea "mari" pe care le admira. Aceeasi fata apreciaza oamenii cu adevarat "mari" si invata de la ei.
Vad o fata care vrea o lume mai buna.
Vad o fata care apreciaza, dar care nu arata asta prea des, vad o fata orgolioasa si visatoare, vad un poet, un pictor, un cantaret.
Vad fiecare "om mare" in ea.Toti si-au lasat amprenta asupra ei mai mult sau mai putin.
Vad o fata care nu uita sa zambeasca, care vede o minune in fiecare rasarit,fiacare apus, fiecare frunza cazuta pe jos, fiecare raza de soare.
Vad o fata care crede ca viata e prea scurta pentru a incerca tot ce-ti poate ea oferi, ca oamenii sunt prea mici si prea rai ca sa se poata bucura.
Vad o fata care vrea sa explodeze, sa arate tot ce are ea mai bun, dar nu poate. Si mereu incearca, si mereu cade, mereu se loveste, uneori plange.
Se intreaba cu ce a gresit de e tratata asa, devine o obsesie cateodata. Ar gasi raspunsuri in ignoranta unora, dar nu vrea sa caute, pentru ca ar gasi o lume gri, care ar descuraja-o. Iar ea nu vrea sa accepte ca ce face e in zadar.
Nu vrea sa fie ca ceilalti, pentru ca stie ca nu poate, ea e altfel, e diferita. Si nici macar nu incearca sa ascunda asta.Daca s-a impacat cu ea insasi si ceilalti o s-o faca.
Mai devreme sau mai tarziu.
Pana atunci o sa zambeasca, o sa simta, o sa rada, o sa planga, o sa vorbeasca fara sa-i pese de ceilalti.

Un fior ne străbate...

Ea: Ce-o să rămână în urmă?
El: Scrum, vreun fior uitat intr-un sertar. O,stai! Am uitat,n-ai sertare. Oricum, uitat pe undeva...

Ea:Şii..mai ce...?

El:Şi amprente pe balustrada strâmbă de fier şi aşternuturi răvăşite...

Ea:Şi...sentimente? Nimic de zis?

El: Nu fi naivă.Alea s-au pierdut de mult pe drum.
Ea: Şi totuşi nu-i nimic de spus? Ceva, orice! 
El (uitându-se la ceas): E târziu!...


Apoi a început ploaia, care a topit uşor-uşor, imaterialele ei gânduri...
-Când am devenit insensibilă la zâmbete?


Şi a rătăcit o grămadă pe strazile umede.Cerul alburiu cernea peste oraş o ploaie lipicioasă, seacă şi rece.
Poate îţi aduci aminte ziua mohorâtă in care a trecut pe lângă tine.Ai văzut doi ochi întunecaţi sub o gluga albastră.Ai văzut doar buzele pale şi moi (şi fără să vrei ai simţit nevoia să le atingi,să te convingi de moliciunea lor), un nas rotund şi, in ansamblu, o faţă comună, şi totuşi parcă sfredelul ochilor ei te urmăreşte şi peste câteva zile bune, şi parcă părul castaniu îţi aduce aminte de...acel ceva al tău, al fiecăruia, a cărei evocare îţi aduce un strop amar în gând şi un gol in stomac, urmate de o tristeţe ştearsă, dar oricum tristeţe.

Ai văzut toate astea şi totuşi n-ai văzut nimic. Suferinţa unora poate fi atât de izolată, încât numai zilele ploioase o scot la iveală în ochii după care se ascunde.

De acasă la şcoală şi de la şcoală acasă...ne-am scris numele unul lângă altul pe peretele adolescenţei.

Îmi e dor de Ea. Te întrebi cine e Ea, poate.

Ea, de fapt Ele, bine hai să zic aşa să înţelegi mai bine, Ele sunt două...ceva ce îmi lipsesc mie acum, ca o sticla de apă rece pe caniculă.

Una din ele este...fosta mea colegă de bancă, care niciodată nu a rămas atat de puţin. A fost prietena, confidenta şi cam tot ce poate fi un coleg de bancă şi poate mai mult de atât.

Cealaltă Ea e Vara. Dar asta e o altă poveste de care nu stau acum.

 Simt lipsa prietenei mele privind doar razele ameţite care mai ajung acum pe pământ.Mi-e dor de vieţile noastre alandala de dinainte şi de nasul ei puţin ascuţit, de binedispoziţia ei mereu prezentă, sau aproape mereu,de mimica feţei când se enerva, de...de toată Ea mi-e dor!

 Mi-e dor de râsul pe înfundate la orele de mate si de sâmbetele pierdute printre pernele de pe patul meu.Şi toate prostiile pe care le scriam, cântecele şi complicaţiile noastre "îngrozitoare" de adolescente, tolăneala pe caldarâmul fierbinte prin ultimele săptămâni de şcoala, cand ne uitam cu o plictiseala evidenta la oamenii care treceau pe strada, visatul cu ochii deschişi şi toate nimicurile astea  colorau într-un fel viaţa pe care o duceam atunci cu paşi târâţi de acasă la şcoală şi de la şcoală
 acasă.

N-am titlu azi...

E seară. E iarnă şi se intunecă aşa de devreme, şi e atâta de frig...
Îmi e dor de zilele în care soarele se oglindea în ochelarii mei uriaşi cu lentila spartă. Am rămas in mijlocul camerei, lângă maldărul de haine frumoase...în dreapta mea cutia metalică pentru farduri e deschisă şi conţinutul ei e împraştiat pe jos...Părul îmi e ciufulit şi rebel şi nicio perie nu-l poate îmblânzi...
Şi nu mai vreau, nu mai vreau nimic din toate astea! Vreau doar căldura corpului lui, o cămaşa calduroasă şi poate un film bun. Amuzant, neapărat.Şi cămaşa să fie lungă, neapărat.
 Apoi o să-mi las buzele să se odihnească pe fruntea lui, o să uit de hainele şi fardurile împrăştiate pe jos, pe care oricum o să le strâng mâine dimineaţă, după ce beau o cafea. 
În seara asta o să arunc totul la gunoi. În seara asta o să rup toţi colanţii şi o să arunc pantofii cu toc...
În seara asta n-am nevoie de ţigări, am sentimente.
În seara asta n-am nevoie de pătură, am iubire.
În seara asta n-am nevoie de haine, nici măcar de cămaşa aia, o să mă îmbrac cu privirile lui.
                   

Oare voi sfărşi aşa, neavând nevoie de nimic? Ar fi sublim...


Şi dacă aş da toate dimineţile de iarnă, mărşăluind în cizme înalte pe străzi îngheţate pe o noapte în iad...? Mi-ar rămâne celelalte dimineţi...unele cu miros de iarbă, unele cu miros de soare si altele cu miros de ţigări şi castane...(asta dacă miros în vreun fel castanele).
Şi dacă aş da toate cântecele de dragoste pe o carte? O carte care să nu se termine niciodată, aşa...ca lista pentru Moş Crăciun, şi în lectura căreia să mă afund ori de câte ori voi tânji după linişte...Ba nu, m-am răzgândit. N-o să dau cântecele de dragoste pe cartea aia, o să dau...toate perechile de şosete pufoase pe care le am.Ăsta da sacrificiu!


Deci...facem târgul?

Privirea amara din lanul de grau...

Am in fata un lan auriu de grau...si ma gandesc la fostele iubiri neimpartasite.Soarele-si revarsa caldura asupra intinderii din fata mea precum se revarsa apele la inundatie...
Si stau si ma uit ca proasta la auriul asta de peste tot de parca ar fi o fotografie veche.Nici sa-mi misc ochii nu pot...
Cu ochi tristi, amari si tristi, imi privesc blugii rupti in genunchi...tenesii nu-mi mai sunt plini de praf, sunt colorati acum. Cerul imi zambeste, eu ii intorc zambetul cu cea mai senina privire de care am fost in stare, si m-am gandit ca daca as fi avut o melodie pe fundal, ar fi putut fi o scena dintr-un film bun.
...Un film despre libertate, iubiri pierdute, ochi caprui amari, un lan de grau, apus si tenesi verzi.

Azi m-am ciocnit de Toamna in pauza de tigare!

In pauza de tigara a vartejului vietii m-am ciocnit de Toamna.Facusem o pauza de la realitate si imi lasam sufletul "sa alerge la mare...sa se spele de noroi".
Si nu era deloc vreo fecioara timida,ci o doamna voluptoasa colorata in aramiu ce ma privea cu aroganta printre faldurile rochiei sale din frunze moarte.

Pana acum m-am lasat pacalita de caldura amiezii amintind de zilele de vara, dupa care tanjesc acum, in fiecare dimineata, dupa fiecare cafea, dupa fiecare tigare...
Din padurea pe care pusese stapanire ma privea cu ochi sticlosi, in care se vedea o urma de cer alburiu...
Imaginea ei m-a lovit precum un trasnet, pur si simplu nu voiam sa cred ca nu mai e vara. Poate de aia mi s-a aratat, poate pentru ca vrea sa demonstreze ca si ea are zile calde, in afara de ploi reci si multa melancolie.

Zambet fals si frunze moarte...

In vartejul asta de oameni, sentimente si gri, toti se asteapta de la mine sa fac ceva ce ei vor neaparat,ori eu nu pot.Nu pot si nici nu vreau sa ma incadrez in tiparele celorlalti.Dar uneori as vrea sa pot si nu pot.

Si ma simt rau, mai rau decat m-am simtit vreodata.Si EI ma tin departe de tine, de caldura si siguranta ta. Ma simt singura si straina.

Tot timpul am impresia ca zambetul meu e fals.Obisnuiam sa le dau oamenilor ce vor, sa le creez o imagine falsa despre mine de teama sa nu-i dezamagesc.Inca ma zbat sa scap de masca asta...o dau jos incet, incet, dar sunt plina de sange...
Inca invat  "sa-mi spun mie DA si altora NU".
Si singura alinare ar fi parfumul tau de toamna...Dar si tu m-ai respins.Ce mi-a mai ramas? Nici macar sa alerg in ploaie nu mai pot...

"Cine sunt, cine esti?Oare ma mai iubesti...?"


Verdele se transforma in aramiu, da nu are nimic, pentru ca noi putem inca sa mai iubim, nu-i asa? Nu-i asa?! Spune-mi! Nu-i asa?! (o lacrima timida imi rasare pe obraz precum soarele intr-o dimineata de iarna)

...si toamna se naste-n ochii mei...

Give me back my alcohol...

Primele doua saptamani din toamna asta au trecut asa repede, ca nici n-am vazut culoarea hainelor ei.In mintea mea e o vara falsa, cu soare amagitor si dimineti de carton.
In fata mea o fetita alearga doi porumbei. Si rade. Nu se intristeaza cand bulgarii albi isi iau zborul. Ii priveste in continuare, zambeste. In ochii ei albastrii vad azuriul crud al cerului de septembrie...
Nu dureaza mult si gandurile mele intuneca aceasta imagine.Chipuri imi aluneca prin fata ochilor.
Ma tot fatai pe foaia asta alba, ideile imi vin greu, afara  e toamna...
Mi-e dor de un amurg mirosind a vara tarzie...Vreau inapoi seri in august sufocate de dragoste, lovite apoi de vantisor timid...
Mi-e dor de zilele de vara, de tricouri colorate, blugi si tenesi, de libertate si de mare; dimineata vreau sa-mi umplu narile cu mirosul de cafea, de tei si soare.

-Give me back my summer, give me back my freedom, give me back my alcohol...-



 

Sosea in ploaie

Am visat aseara o sosea...o sosea cenusie.Cu nori deasupra.Mergeam cu viteza si vantul mi se juca salbatic in parul lasat liber. Esarfa verde-marin lagata la gat flutura si ea.

Amurg sangeriu, jertfa adusa privirii mele negre.


Zile insorite am ratacit, insotita doar de...mine.Zile intregi am cautat sentimentul de libertate.L-am cautat infrigurata in aer...pana cand, intr-o seara, o adiere usoara mi-a lovit narile lenese.Era atat de familiar.Era...aer sarat!

Acum stiu ca libertatea mea e infinitul intinderii de apa, e misterul purpuriu al soarelui ce se naste din mare in fiecare dimineata, simt libertatea doar cand alerg prin lanuri aurii de grau.
Intre un cer plumburiu si marea albastra sunt...exist in culorile mele.

Fundita in vant!

Ce tampenie! :|
Iar a fugit Robo.(oftez)

Si daca inchid ochii ma vad pe bancheta din spate a unei masini, ascultand muzica, mergand spre o destinatie in culoarea piersicilor coapte si cu miros de...soare,poate.Daca inchid ochii din nou...ma vad in rochia mea alba, cu cana de ciocolata pe malul marii.
Sigur, la mare...sa ma imbete aerul sarat si hainele-mi sa respire marea...Si sa am nisip in par.Daa...plaja cu iarba inalta. 8->

Si urmatoarea vara e atat de departe...(oftez din nou).

3 stropi de ploaie desenati cu o carioca albastra...

"Vantul adie mai puternic acum."
"Doar e toamna..."
"Exact!"


Ma simt din nou atat de complicata.Ochii mei vad totul in culori vii.Am atins fericirea din nimic.
Si vad hainele impachetate frumos si mi se face dor de vara.De o vara de care n-am avut parte.Promisiuni.Juraminte stupide de a nu mai pierde si alte luni arse de soare.
Dar eu stiu ca nu le voi mai pierde...Si nu vad in randurile astea nici un pic de culoare.
Un tunet.Apoi fasaitul frunzelor groase miscate de vant.Trec vreo doua masini.
3 Stropi de ploaie desenati cu o carioca albastra pe cealalta pagina...O camera cu ferestre largi si pat ravasit.O fata cu straluciri cetoase in ochi asculta cerul si-i inchina ode intr-un caiet verde.


Imi ciufulesc parul.Ma uit pe geam.Afara vad nori albi si gri.Alt tunet.Si un altul...Oare Dumnezeu isi muta mobilele in salon? /:)

E Septembrie si eu ma pregatesc sa devin om mare.

Prima zi a lui Septembrie

Ce e Septembrie?
Septembrie e cocktail de vara cu frunze uscate, e verde ce sa transforma-n aramiu, e melancolie neprelucrata.
Septembrie e cer senin si frunze-n vant...Incet,incet ramanem fara vara.
Nu mai lenevim de acum, incepem sa umblam infrigurati.Nu putem sa mai umblam prin ploaie ca e frig si facem pneumonie.D'aia stam in casa si privim pe geam si oftam.
Si ascultam Pink Floyd! Hai ca am un fix cu Pink Floyd:D.
Alta toamna...oameni noi.
Usa din sticla opreste stropii care vin in fuga spre mine.Vin repede, ca atunci cand revad un vechi prieten.
Septembrie e luna mea.Sau eu sunt sfarsitul lui septembrie.

Azi am iesit afara si am vazut ca e toamna.Nu mai era aerul ala vesel si entuziast de vara.Era aerul maro si usor melancolic de toamna.Desi soarele stralucea...e...toamna.
-And I miss his steps in the night.-

Seara draguta cu lumina aprinsa:)

Sentiment tampit si nejustificat care mi se incolaceste pe oase ca o anaconda adormita.
...Si ma urasc pentru ca simt asta, de fiecare data cand intorc capul si tin ochii strans inchisi ma urasc.

Apoi n-am simtit nimic.Adica mare lucru.Adica am simtit mai mult decat mare lucru. Offf...o las balta.
Dupa aia totul s-a transformat intr-o seara draguta.Ciudat de...calda si primitoare.Imi aduce aminte de serile...din copilaria mea,care e departe acum.Departe...

Pink Floyd afternoon

Toata dupa-amiaza am stat si am ascultat Pink Floyd.
Si ma simt atat de bine, ciudat dar bine:).
Imi da senzatia de departare fata de lume.
In dupa amiaza-asta nici macar n-am existat.Am ascultat doar muzica lor.
Si ma simt surprinzator de bine...

Lumea a luat-o razna...incepand si sfarsind cu mine!

Da, lumea a luat-o razna.Am constatat asta cu stupoare.Toata lumea, incepand cu mine.
Cateodata simt ca sunt rupta nu doar de realitate, de tot, parca plutesc...ma simt goala pe dinauntru si privesc in gol sau mai stiu eu ce fac.
Ma plimb prin casa ca un zombie.
Ma simt razna.Am momente cand imi pierd coerenta si nu mai sunt capabila sa ma opresc din ras, sau privesc un punct fix si atat.
Cat despre ceilalti...nu te mai poti intelege cu ei.S-au drogat toti cu fum.
Pe mine nu ma deranjeaza atat timp cat nu am dureri de cap:).

This is me!

Cum sunt eu?!Taft question...
Pai,in primul rand, sunt visatoare, cu capul in nori, uneori enervanta.
Cateodata am niste stari de euforie foarte benefice pentru bunastarea mea emotionala.Da, cateodata explodez de fericire, desi inauntru sunt praf.
Sunt mai ciudata eu asa, nush daca as putea spune de ce, pur si simplu asa ma simt.
And it feels great!
So, this is me, mi-am intins parul, dar tot sunt ciufulita :D!
Imi plac foarte mult librariile si bibliotecile.Ma simt extraordinar de bine inconjurata de carti.Am un fel de miniobsesie cu cartile.Sau poate e doar un alt lucru care ma face sa ma simt bine:).
Imi place sa beau ciocolata in rochia mea alba.Imi place sa dorm.Imi place sa fiu altfel.
Ma uit fix cateodata la oameni.Si-mi place sa-i privesc in ochi mult timp. Asta nu prea le place.Lor nu.Mie da.
Am si o parte mai intunecata,diabolica si rautacioasa.Dar nu iese decat fooarte rar la suprafata si este rapid sufocata de celelate personalitati ale mele, deci nu prea se manifesta.
Si nush daca sunt coincidente, dar aproape de fiecare data obtin ceea ce vreau. Si nu, nu am fost rasfatata:P.D'aia atunci cand ceva nu-mi iese sunt grozav de indispusa, dar ma scot eu:).
Imi place sa ascult muzica.Poate mai mult decat altora.Ma face sa vad lucrurile cu alti ochi.Sometimes...ma trimite in lumea mea.

De ce...?

De ce mama naibii sunt eu de vina?!? De ce mereu sunt eu aia care nu e deloc cum trebuie?:| Sunt prea ciudata si prea directa... Si ce?!

De ce vor unii sa ma schimb?:(
Hah...de ce nu poti sa ma accepti asa cum sunt?!
"De ce sa te iubesc doar cum vrei tu???"

Faza e ca uneori doare sau te deranjeaza cand cei care tin la tine vor sa te schimbe.
Pe mine ma enerveaza la culme!
Daca tot spui ca tii la mine de ce vrei sa ma schimb?!N-oi fi eu perfecta,e adevarat, dar nici nu vreau sa fiu!
Prefer sa raman EU asa cum sunt acum, directa, ciudata si uneori nesuferita.N-o sa ma schimb.

Asa ca..."nu te mai uita la mine cu ochii astia goi si...iubeste-ma asa cum sunt":).
Am si eu calitatile mele,nu?Daca inca nu le-ai descoperit,e problema ta.Faza e ca vreau pe cineva care sa ma inteleaga...Asa cum era...
Vreau pe cineva cu care sa vorbesc despre orice...Asa cum vorbeam cu...nevermind:-j.
Si vreau s-o iau de la inceput cu viata mea.Vreau sa ma duc in lumea mea si sa raman acolo.Oricum nu prea mi-ar duce multi dorul...In afara de cativa...la care poate nici nu ma astept.
:-??
Dar nu pot.
Vreau sa alerg la mare.Nici asta nu pot.
Deci SDC! Cosmin stie!:))
Right:|

Ha!

Intotdeauna am avut impresia ca nu sunt ca ceilalti...nu stiu cum sau de ce am simtit asta.De ceva timp am inceput sa simt din nou...
Pare ca nimeni nu ia in seama frumusetea adevarata.A naturii!
Daa...stiu! Am schimbat subiectul...:-<
Pai am incercat sa ma cunosc...si am ajuns la concluzia ca mai bine te apuci sa cunosti pe altcineva decat pe tine.
Sau poate sunt eu mai complicata.Cine nu e?!
Anyway...din toata cunoasterea asta am ramas cu amintirea calatoriei in capul meu...Era un labirint.Si o camera imensa in care erau carti, o chitara si poze, multe poze.Si alte milioane de lucruri de care nu-mi mai amintesc.Apoi era biblioteca.Cea mai mare pe care am vazut-o vreodata.Cuprindea toooate amintirile mele.Da, am memorie buna:).
Labirintul era de fapt o gradina cu alei din piatra alba.Alergam desculta pe pietre si simteam in nari mirosul copilariei...
Cateodata imi e dor de copilarie...Era totul atat de simplu...
Cand esti copil e atat de simplu,incat devine firesc, sa fi prietenos, solidar si toate astea!
:)

Poc! Ploaie pentru totdeauna!

Ce bine e sa hoinaresti pe strazi...
Sa fi doar tu cu tine si restul.Sa te regasesti in maruntaiele orasului...Deasupra ta e ceata.Sau sunt doar nori de ploaie?Da,o sa ploua.
Alergi spre casa pana iti cedeaza picioarele si plamanii.Tenesii iti sunt plini de praf.Orasul a ramas acolo.Nu mai vezi cerul,e decat o prelata cenusie.
Casele, gardurile, copacii se apleaca spre tine si incepi iar sa fugi.Si fugi,si alergi pana cand primul strop de ploaie iti cade pe nas.Atunci te opresti.
Si ramai in ploaie...Si te joci cu stropii ei si o lasi sa te invaluie si sa-ti intre in suflet...
Abia dupa ce esti uda leoarca pornesti spre casa.
Eu1-Haaaa!Iar am alergat prin ploaieeeee!
Eu2-Mhm...dar vreau sa dureze pentru totdeauna...!
Eu1-Poc,stii ca n-are cum...
Eu2-Stiu...Poc!

Ich will...!

Vreau sa fiu singura...atat de singura incat sa-mi aud propriile ganduri.Vreau sa ma ciocnesc de ele, vreau ca gandurile mele sa fie materiale!
Asa as putea sa scap mai usor de ele...
De "ele", de gandurile obsedante, de care nu scapi decat daca te arunci in gol...

Vreau sa fiu singura ca sa pot fugi in lumea mea...8->.

Lumea mea:)

Oras mare pe plaja, lume draguta, marea aproape, oameni ciudati,ciudati si geniali...

De fiecare data cand ma teleportez in lumea mea aterizez pe plaja.Si de fiecare data in fund:.

Deci aterizez pe plaja care e lipita de oras, face parte din el.Plaja cu nisip fin si iarba inalta.

Ma ridic in picioare si ma eliberez de toate eu-rile mele, pana cand mintea mi se blocheaza.

Atunci ma dezbrac si ma arunc in apa.Apa e rece ca gheata la inceput, apoi se incalzeste.

Ma trantesc pe nisip si stau acolo pana ma usuc.Intre timp eu-rile se intorc in mine dupa ce au colindat bezmetic plaja.

Apoi ma imbrac si imi tarasc lenesa tenesii pe strazile orasului.

Incerc sa-l gasesc pe Robo.

Lumea imi zambeste, vechii prieteni ma imbratiseaza, dar nici urma de Robo.

De obicei ne plimbam prin orasul asta...

Nisipul plajei se intinde pana pe strazile principale, mirosul sarat e in fiecare colt de aer, de atmosfera.Marea striveste cu infinitul si limpezimea ei respiratia oricui se opreste sa o priveasca.

Casele sunt colorate viu, unele mai mici,altele mai mari, unele mai in fata, altele mai in fundul curtilor.

Unele au garduri mici, pictate, altele n-au.

Strazile micute adapostesc si ocrotesc copilaria.

Raze tarzii imbraca orasul in vara.Aaa ,da! In lumea mea e mereu vara!

Ma opresc si aud valurile cum se sparg...si-mi schimb directia spre plaja, desi strada pe care mersesem ma ducea tot la plaja.

In orasul meu toate drumurile duc spre mare...!

Si ma aflu din nou cu valurile la picioare.Intorc capul spre locul unde aterizasem si-mi vad chitara.O iau si ma asez jos.Sentimente, cantece, mirosul sarat se amesteca...intr-o tinctura a fericirii!

Ridic capul sa infrunt briza marii si-l vad pe Robo care alearga spre mine.Ceilalti vin si ei...

O alta seara pe plaja...

[Well, asta-i o bucata din lumea mea!:) ]

Devin dependenta de blogul asta...

Simt nevoia sa scriu ceva.Habar n-am ce.Mi se intampla des asta.Sunt un fel de vulcan gata sa erupa, numai ca e mai simpla treaba cu vulcanii, ei erup si gata!
Am o invalmaseala de trairi pe care vreau sa le exprim, insa se imbulzesc toate de parca ar fi reduceri.

Ma duc sa visez sub apa.In lumea mea.
Revin mai tarziu cu descrierea lumii mele:>.

O intrebare si "The way you make me feel"...

Prin cate paturi trebuie sa trecem ca sa gasim iubirea adevarata?

De ce, de cele mai multe ori, prima dragoste nu e si ultima?!

Sunt prea multe motive si prea multe explicatii, pe care nu am chef sa le analizez acum...

Intrebarea asta mi-a aparut deodata in traficul de idei din mintea mea mai devreme, cand stateam in pat...

Si mi-a dat de gandit...Si nici nu pot sa spun ceva coerent in legatura cu asta...

Nici macar eu nu sunt coerenta in seara asta.Vibrez de o fericire aparuta din senin, dupa o ora de somn dulce si cald.

"Ies pe strada.Imi pun cei mai stramti pantaloni si dansez ceva dragut." R. Loriga

Am iesit pe strada in pantalonii mei foarte stramti.Da!

Si am intrat intr-un magazin si de la un radio se auzea "The way you make me feel" a lui Michael si am inceput sa dansez.

Am dansat ceva dragut.

Si aseara am strigat:Te iuubeeesc!!!

Despre lumea noastra si emigratul pe Marte...

Vreau sa evadez in lumea mea!!!Pacat ca nu stiu de unde sa o iau...
De fapt,lumea mea exista prin mine!Nuuu...nu este o lume fictiva! Este normala si realista numai ca acolo oamenii te asculta daca ai ceva de spus si nu te privesc de parca ai aterizat de pe o alta planeta daca esti verde in cap.
Aici,in lumea reala, in lumea noastra, prejudecatile se bat cap in cap, uneori oamenii traiesc ingraditi de ele sau, mai rau, prin ele.
In loc sa-si lumineze mintea citind o carte prefera sa...barfeasca fiecare bucata de om, cunoscut sau necunoscut.
Lumea reala e o groapa de gunoi in care m-am saturat sa traiesc.
M-am saturat sa traiesc limitata de minti inguste si de prejudecati.
Nu, n-o sa pot sa schimb nimic cu ce scriu eu aici, pentru ca oamenii oricum nu stau sa citeasca, dar NU VOR sa-si deschida ochii si mintea.
E doar speranta mea pentru o lume mai buna.
Dar atata timp cat exista incultura, ideea mea cu lumea mai buna se va duce dracului de fiecare data cand va fi evocata...
Ei bine, urez mie si celor care sunt de acord cu mine:Drum bun printre "gunoaie"!

P.S. Oricum, cu prima ocazie o sa emigrez pe Marte!

Pentru ca marea e albastra!

El doarme...Ii privesc fata si ma simt bine.Bine...privesc doar jumatate de fata,pentru ca cealalta e cufundata in perna...
Il privesc si mi se succeda milioane de imagini prin fata ochilor...noi doi fericiti, noi doi ne certam , eu singura plangand, eu singura dansand de fericire prin casa...si noi doi din nou,apoi el...cu juma' de fata bagata in perna.
Si simt cum dragostea ma inunda.Ma coloreaza in albastru si apoi in verde.In roz pal si din nou in albastru.
Clipesc.
E tot acolo.Deci nu visez.Acum parca toate amintirile legate de el au iesit din sertarele lor si dau o petrecere in capul meu.Si eu iar m-am desprins de realitate,stand aici si privind la el.
Parca a deschis ochii....
Ma duc si il sarut.
Astazi a fost sursa mea de inspiratie.In restul zilelor este principalul motiv pentru care zambesc.

Ceai cu gheata...

Ceai cu gheata...
Ador dupa-amiezele de august fierbinti...Obisnuiesc sa le petrec pe iarba in spatele casei mele si sa-mi astern emotiile sau ce-mi mai trece prin cap pe foi albe,aripi de inger...
In aer pluteste miros de piersica coapta,sau poate doar la mine in cap.
Din stanga mea se aude Metallica...e vecinul meu,rockerul.Poate stiti despre el.Sau poate nu.Nici eu nu stiu prea multe.Stiu doar ca-l cheama Vlad.
Ceai cu gheata...
Soarele trimite raze somnoroase si groase...un fel de milk-shake de piersici.
Balansoarul are o paloare bolnavicioasa...imi aminteste de o batrana care obisnuia sa-si petreaca timpul acolo,pana nu demult...O amintire vaga.
Eu doar beau ciocolata in rochia mea alba.Totul pare o fotografie veche.
Pe masuta alba de fier un pahar cu (da, ati ghicit!) ceai cu gheata...
Primele umbre incep sa acopere timid pamantul.....Un cal negru zburda prin livada ce se intinde de la picioarele mele pana sus,pe dealul din fata mea...
Cum ma simt eu? Ca ceaiul cu gheata!

Biolaaand here i cooome!

Uuuuuu!!!
Am castigat o excursie in Biolaaand!:))

Vaaai deci o sa fiu un bio-pamantean si o sa merg cu bio-masinuta:).O sa am un bio-caine,si o bio-pisica.O sa locuiesc undeva in munti si o sa am o bio-casuta cu bio-floricele la geam.(Oare am uitat sa spun ca si muntii sunt bio?!...)
Uitati de bio-masinuta,o sa merg cu bicicletaaaa.
In fiecare dimineata o sa ma trezesc la ora 5 pentru ca asa e bio!
O sa am si bio-albine, va vine sa credeti?!Daaa,la fel si bio-vaci(din alea de care vedeti in reclama la milka) si multe alte bio-chestii...

Imi place ploaia.E gri si verde si rosie.

Afara ploua!

Afara ploua.
Am venit pe jos din centru pana acasa.M-am spalat de orice gand rau.Natura m-a curatat.Pe drum am vazut oameni care se strambau cand ieseau in ploaie.
Cum am ajuns am intrat la dus.Apa fierbinte ropotea pe pielea mea rece.
Dezordinea din camera ma face sa ma simt mai acasa ca oricand.Patul nefacut,hainele ude aruncate in mijlocul camerei,pe fotoliu alte haine aruncate la intamplare.
Intr-un colt, carti de toate felurile sunt stivuite langa perete.Mai incolo, creioane colorate zac imprastiate pe podea.
Gandurile mele sunt toate langa geam...
Si...eu!Si eu fac parte din dezordinea asta!In cel mai indepartat colt al camerei stau pe un scaun fara spatar si privesc la toate astea fara sa ma gandesc la ceva anume...
Suna telefonul.Cineva ma cheama la masa.
Afara inca ploua.